plecarea doamnei A.V. din PSD

A.V., desi votata uninominal, a intrat in parlament pe lista PSD. Asa o indemna constiinta, sa lupte pentru doctrina pesedista. Acu' tot constiinta ii spune ca nu prea mai e loc pentru dansa pe o lista comasata si cum e pacat sa lasi ce n-ai inceput nefacut, e mai bine sa mai incerci o opozitie dintr-o alta pozitie.

competitiile nasc campionii

Dupa o luuuunga pauza in care am consumat de preferinta history, world si alte channel-e documentare, hai sa dau si pe stiri, sa vad pe cine mai toaca media vanduta opozitiei. Pe antena trei se discuta despre prea-imbogatitii ultimilor ani, amestecand informatii reale cu mici rautati. O singura observatie - cei in discutie sunt castigatorii intr-o economie de piata in care adevaratele reguli ale jocului nu sunt publicate, ele trebuiesc intuite.  Sa nu ne suparam prea tare, in fond mediul determina evolutia speciilor. Vreti ca ei sa dispara? Schimbati mediul, suprimarea celor care prospera nu face decat sa creeze loc unei noi generatii.

iar sunt in pauza de stiri politice

Daca vreau sa ma cuplez la stiri, dau pe Antena 3 sau Realitatea. Tot mai rar - ambele toaca intr-atata subiectele incat mi s-a facut lehamite. Ma gandesc ca mai sunt destui ca mine care nu au nevoie de sublinieri ca sa inteleaga evidenta si-atunci ma intreb daca n-am fi cu totii mai castigati daca s-ar mai diversifica temele de discutie. Cel mai usor e sa faci rating cu stirea zilei dar asta da posturilor astora o coloratura de tabloid care le anuleaza astfel sansa de formatori de opinie publica.

Trandafirul din spate II

Deci ajungem dimineata devreme, ne imbracam in tinuta de epoca. Vremea era ca de noiembrie, frig si noros cu un fel de ploaie marunta atat cat sa nu trimita lumea acasa - destul cat sa fie totul umed, inclusiv hainutele noastre. Figurantele se bucurau cel mai tare, hainele cu decolteuri cu sarme ridicau sanii in asa fel incat apa sa aterizeze corect in corset. Zona de filmare, protejata de panglica agatata de niste betisoare cu picior, era coltul Cafenelei Vechi si inca vreo 20 de metri stanga dreapta. In fata cafenelei era amenajata o terasa ingusta din lemn, cu o balustrada intrerupta de un acces spre interior cu un singur rand de mese pe ea.
In jur o gramada de gura-casca tinuti la respect (distanta si zgomot) de un figurant mai in varsta, se vedea de departe ca avea experienta in sarcina pe care si-o asumase. Ma ia si pe mine la rost: 'hai tata, pune si tu osul, tre sa-i ajutam pe astia si noi cu ce putem'.In pauzele de organizare imi povesteste ca e figurant de multi ani, se poate trai bine din asa ceva, ce noroc ca nu e un domeniu de care sa stie multi.

Buun. Se suna adunarea la actori si figuranti. Se monteaza camera de filmat, se fac fotografii de catre fotograful de platou, un tip maruntel si mai in varsta care are atarnat de el un aparat impresionant de mare, ceva gen Mamiya model 1900 toamna. Cateva ajutoare de-ale regizorului ne pun in miscare pentru o scena de ansamblu cu circulatie pe strada la care nu se insista prea mult. Doua duble si gata, trecem la scena urmatoare. Daca cineva a citit pan-aici, sper ca nu s-a plictisit. Eu ma cam plictisisem, doar ca de-abia acum incepea caterinca. Caterinca e un cuvant folosit in intravilanul Bucurestiului care inseamna cam ce urmeaza aici.
Suntem selectate trei persoane, un cetatean, Vichi si cu mine. Trebuie sa intram in cafenea si la semnul cuiva sa dam buzna afara, in timp ce acolo se trage dinspre si catre Florin Piersic (care mi s-a parut un actor mai simpatic pe platou ca pe ecran). Ordinea iesirii e stabilita de altii, probabil dupa inaltime: primul, strainul, cel mai scund, al doilea Vichi si al treilea eu. Se de semnalul si noi, adica ultimii doi, ne cam lovim de cel din fata si n-o zbughim nicaieri, asta iesise la pas nemultumit ca terasa improvizata era uda si-i era frica sa fuga pe combinatia aia de mazga si lemn. Se tzipa tare ca sa pricepem implicatiile miscarilor noastre asa ca ne facem vant din coada si la urmatorul semnal iesim cu viteza maxima. Doar ca strainul aluneca si se intinde cat e el de lat pe terasa de lemn, Vichi incearca sa sara peste el si aterizeaza cat sa-mi inchida perspectiva, drept care n-am de ales si plonjez cu capul inainte peste cei doi, cazand pe moale. Publicul se sparge de ras, a meritat asteptarea. Doru Nastase e suparat de intorsatura, Florin Piersic cere cascadori in locul figurantilor. De frica sa nu fim trimisi acasa promitem repetarea fazei fara greseli. Se filmeaza si trecem la etapa urmatoare, dupa ce Margelatu isi revine din lipsa de aer provocata de aschiile aruncate de explozibilul amplasat sub masa simuland un glont si care i-au lovit binisor bilutele.
Urmeaza o scena mai complexa, de exterior, in care eroul principal e atacat din diverse parti dar reuseste sa impuste de jur imprejur cam tot ce misca. Unul dintre impuscati trebuia sa fie un cascador-soldat care cade lovit in timp ce fuge cu pusca spre subiectul atacului. Se strica ceva pelicula pe el, modul in care reactioneaza la glont e lipsit de maretie si dupa doua duble regizorul incepe sa zbiere enervat: 'da ma arma incoace, iti arat eu ce vreau de la tine.' Arma era un pat de lemn cu o bara de fier care cred ca n-avea nici gaura pentru glont, grea tare. O ia Doru Nastase in mana dreapta, in mana stanga are un set de coli A4 prinse cu clip probabil  caietul de regie. O ia la fuga disperat si urland spre Margelatu si bineinteles ca aluneca pe terasa de lemn ud si se intinde cat e el de mare printre scaunele terasei. Poarta o caciula ruseasca pe cap care atenueaza impactul. Foile ii zboara din mana, pusca prinde o traiectorie parabolica de cativa metri prin aer si aterizeaza pe perdeaua neagra a camerei de filmat, direct in capul operatorului care n-avea cum sa vada ce urmeaza, fiind acoperit. Se ridica Doru Nastase ajutat de cascadori si trece usor peste faza: 'ai inteles? - asta vreau de la tine!'. Omul a inteles si s-a filmat. Publicul e multumit. Trebuie filmata o scena cu Marga Barbu, dansa e o doamna si nu vine sa piarda vremea pe teren, cand totul e pregatit i se da un telefon si vine gata echipata si machiata de-acasa, o aduce o Dacie neagra cu sofer. Doar ca nu apare. Se decide sa nu se piarda prea multa vreme cu asteptarea, se hotaraste sa se filmeze o alta scena intre timp. De pe cafenea trebuie sa cada impuscat un alt soldat. Cafeneaua are vreo sase metri inaltime si de sus nu cade oricine, doar Szobi Cseh poate decide. O sa cada Ferike, favoritul sefului, un cascador tanar si dragut, cu o barbuta de tinerel blond. Se aseaza cutii goale de televizor din carton pe locul caderii, inalte cam de doi metri, Ferike e invitat la locul impuscarii, se da drumul la filmare. Ferike e impuscat, dar nu cade. Se indoaie, se uita in jos, sufera, dar distanta pana la cutii ii incetineste dorinta de zbor. In sfarsit cade, dupa vreo 5-6 secunde. Nu e atata loc pentru scena asta in gospodaria filmului, asta tre sa fie o scena de 1-2 secunde, Doru Nastase il cearta pe Ferike si-l trimite inapoi pe cornisa. Apare Dacia neagra, un scurt intermezzo la caderi, se filmeaza ceva foarte scurt cu Magda Barbu care dispare la fel de discret pe cat a aparut. Revenim la Ferike, care se pregateste de a doua incercare. Se aud niste tipete din zona cascadorilor, se injurau de mama cu fotograful. Ne inghesuim cu Vichi sa vedem care-i treaba, treaba e ca a disparut aparatul de fotografiat. Zvonul e ca e foarte scump, in jur de 10000 de dolari, fotograful l-a scos pe buletinul lui si-acum lipseste. ii banuie pe cascadori ca n-avea cine altcineva sa-l ia de unde il pusese. Cert e ca pana nu se solutioneaza cauza, filmarile stau. Doru Nastase se roaga de cascadori 'ba, dati-i omului inapoi camera, terminati cu prostiile'. Tot Doru Nastase constata ca la filmarile lui Sergiu Nicolaescu nu e debandada de aici, acolo nu misca nimeni in front. Apare camera, o gaseste 'din intamplare' un cascador, dar fotograful e suparat si vrea sa plece acasa. Apare o persoana pe care n-o mai vazusem pana atunci, care zice ca pe numele lui e scoasa camera de filmat: 'daca asa se pune problema' zice el 'imi iau si eu camera de filmat si plec acasa'. Se roaga Doru Nastase de ei, 'stati oameni buni, ca nu mai avem mult, sa terminam dracului ce avem de filmat azi'. Astia nu prea aud, se injura reciproc vreo 15 minute. In sfarsit se calmeaza cat de cat partile. Apare de nicaieri un ins care se urca pe terasa si incepe sa tipe: 'linisteeee - linistee' incet-incet se face liniste, toata lumea se mira, cine-o fi si ce-o fi vrand, asa ca se lasa o liniste de mormant si omul are cuvantul: 'Dansul e domnul arhitect' si arata spre un tip cu barbuta mic de statura care sta drepti langa el si nu scoate o vorba. 'Ce-ar fi daca si dansul si-ar strange decorurile sa plece acasa?'. Asta-i tot? Cascadorii si cei cu camerele pe buletin au nevoie de cateva secunde ca sa inteleaga. Tipul e dat jos intr-un cor de injuraturi. Se revine la Ferike care, spre dezamagirea lui Szobi, nu da randament. Distruge inca doua seturi de cutii de televizor fara sa se incadreze in parametri. Drept care locul lui Ferike e luat de un tigan cascador (exemplu de integrare sociala de pe vremea impuscatului) care se zbenguie pe cornisa si saluta multimea care il aclama. Dovada a recunostintei fata de spectatori nu asteapta ordinul de filmare ci sare impuscat de un glont invizibil si aterizeaza spectaculos, prapadind inca un set de cutii. Doru Nastase e depasit de situatie asa ca tiganul mai sare o data si multimea e in delir. In sfarsit se mai calmeaza situatia asa ca se da ordinul de filmare. Actorii se misca, cascadorii la fel, doar ca tipul cu camera de filmat a plecat intre timp acasa si si-a luat aparatul cu el.
Asa s-a incheiat singura mea zi de figuratie. Aproape un an mai tarziu, in septembrie, am primit prin posta un mandat postal cu 200 de lei, dovada scrisa ca ce traisem cu un an inainte fusese pe bune.

'Trandafirul Galben' - vazut din spate

Am facut si eu figuratie o zi, in noiembrie 1981. A fost o Experienta, am povestit-o ieri unui prieten si ma gandeam ca poate merita efortul s-o pun aici.

Actiunea incepe in ziua -1, in atelier la Institutul de Arhitectura 'Ion Mincu', aripa noua, etajul intai, latura spre hotelul Muntenia. La proiectare foloseam scotch ca sa lipim hartia sau foita pe planseta, doar ca era marfa rara, vanduta la negru. Asa, pe la pranz, intra Costica Fagetan in atelier cu o rola mare pe care-o tinea deasupra capului in mana, tipand sa auda tot poporul 'E mos Scotch in hol (asta era traficantul), cine mai vrea sa-si cumpere, sa fuga repede jos'. Intr-o secunda pun mana pe banii din geanta si alerg pe scari la vale. Ajung in hol, era gol, cu exceptia unui mosulica lipit de stalpul rotund din centru, imbracat cu un pardesiu maro ponosit si avand in mana stanga o servieta de vinilin umflata. Mai uit la el - asta tre sa fie - doar ca n-am curajul sa deschid tema, in fond era comert ilegal. Am stat asa, uitandu-ne unul la altul, vreo zece secunde. In sfarsit, deschide el vorba: 'Vrei sa joci in film?'. Dupa cateva clipe in care mintea mea rasuceste situatia pe toate partile, ma gandesc si zic 'da', sa vad ce urmeaza. Tipul scoate un caiet clasele V-VIII cu foi dictando si incepe sa noteze numele meu si seria de buletin, apoi imi da coordonatele: maine la 8.00 sa fiu in zona Hanul lui Manuc - Cafeneaua Veche, o sa gasesc acolo echipa, o sa-mi spuna ei ce e de facut.
Seara (in gazda pe Amiral Urseanu la d-l Vintila, un avocat pensionar, prieten de familie cu fostul prim-ministru Tatarascu, a carui pardesiu din par de camila mi-l propusese zicand ca eram de aceeasi inaltime) stateam in pat intins pe spate cand intra Vichi, colegul meu de an, cu care imparteam mansarda. Ii povestesc ciudatenia iar asta se umfla de invidie - sa-l las in locul meu, de cand isi dorea el sa joace intr-un film adevarat. Ii zic, bai, mi-am lasat numele si seria de buletin, hai cu mine maine dimineata, poate te inscriu astia si pe tine.
Asa ca, a doua zi dis-de-dimineata, ne infiintam langa Hanul lui Manuc. Lume multa, ne prezentam amandoi - Vichi , nicio problema, e inscris imediat - si primim niste haine de epoca constand dintr-un costum, doua manecute albe cu siret si o platca la gat, cat sa dea impresia unei camasi albe, o lavaliera adica un siret in loc de cravata si o palarie de gabor cu sfoara pe sub barbie. Pantofii raman de secol XX.
Lume importanta pe-acolo, regizor era Doru Nastase (parca asa-l chema), cateva fetze pe care le mai vazusem parca pe la televizor plus o puzderie de oameni implicati in toata chestia cu filmarea, pe care i-as aseza pe categorii intrucat erau grupuri cu identitati sesizabile in cadrul nebuniei generale: scenografi inclusiv un arhitect micut si cu barbuta, masinisti, cascadori in frunte cu Szobi Cseh si avandu-l intre ei si pe Ferike, de care o sa mai pomenesc , trupa cu regia, figurantii si poate si altii, dar care nu mi-au sarit in ochi in ziua aia gri de inceput de noiembrie.
Gata pentru azi - mai continui cand am timp.

canta.. la prora...

Niciun subiect abordat in interviul de la 10tv de Marele Capitan nu figureaza in sarcinile presedintelui. Nimeni nu-l intreaba de obligatiile pentru care incaseaza lunar salariu, primeste cazare si masa, telefon si mijloace de trasport gratis. Am gasit un link, ca sa nu repet informatii pe net:
http://luciaverona.blogspot.com/2009/08/presedintele-romaniei-fisa-postului.html
Figureaza ceva din discutie in lista? Poate n-am urmarit eu tot interviul.

Despre partea cu regele si capitanii, spuneti-mi va rog unde-i mormantul lui Caragiale - vreau sa trec pe-acolo sa vad daca nu cumva se scutura capacul sicriului de-atata ras.

despre drojdie

Societatea noastra tot fermeteaza de vreo douazeci de ani. Tulburelul nostru are perioade in care se mai sedimenteaza, apoi reintra in fierbere. Din pacate singurul instrument de colectare si indepartare a drojdiei sunt alegerile, iar fermentii au grija sa tulbure bine situatia in campanii. Am mari indoieli ca factorul de curatire functioneaza, in fond alesii sunt oglinda alegatorilor.

despre alegeri in PDL

E bine ca a re-iesit Boc, poate sa-si duca proiectul 'Romania - de ce sa evitam dezastrul?' pana la capat.

legile moderne fata-n fata cu legile lumii antice

Mai dau din cand in cand cate-un ochi la statisticile parlamentului. Circa trei sute de legi promulgate in 2010, pan-acum aproape doua sute in 2011. Nu mai numaram hotararile de guvern sau ordonantele de urgenta. Dai nineaca, sa iasa la numar. Ce vremuri. Acum vreo 2500 de ani, legile se dadeau mai rar dar erau gandite ca lumea. Legea lui Arhimede e functionala si azi, fara norme de aplicare.

ganduri de aprilie

n-am mai scris nimic pe-aci in ultimul timp, m-am decuplat din zona stirilor, prea sunt previzibile. Cu exceptia sinucigasului care si-a infipt singur cutitul de trei ori in piept, sa fie sigur ca da coltul. Daca avea unelte mai variate la-ndemana intai se impusca in tampla, apoi se spanzura de grinda si doar asa, sa fie treaba facuta temeinic, se mai si tragea in teapa.
Era un banc pe vremuri, cu un doctor care-si lua pulsul pe patul de moarte: "inima-mi bate inca, inca bate, gata... nu mai bate".

credeam ca mi-am pierdut simtul umorului

azi insa m-am tavalit in chinuri ascultandu-l pe domnul Talmacean. Cum cine-i domnul Talmacean. Guugle pe pedele.

despre asumarea raspunderii

Politicienii romani isi mai asuma raspunderea asa, din cand in cand, la cate-o ocazie. Si-o asuma si gata, recunosc ca au provocat pagube. Doar ca pagubele le platim noi. Expresia ar trebui corectata din 'mi-am asumat raspunderea' in 'v-am asumat raspunderile mele'.